Uau, ce mult si frumos ati scris! Si m-ati stimulat sa rasfoiesc si Interpretarea Viselor a lui Freud. Alminteri nu prea am inclinatii psihanalitice si mi se pare ca multe dintre explicatiile si teoriile din cartea aia sunt foarte trase de par si nestiintifice. Cel putin alea cu zborul si erectia, sau cu extractia dentara si teama de a fi castrat ca pedeapsa pentru masturbare... Si chiar le face placere copiilor sa se exhibe? Si de ce?
Mult mai seducatoare mi se pare psihologia analitica a lui Jung, dar tot la un nivel mai curând de cultura (generala) decât de aplicatie practica, atât ma duce capul.
Asadar, Adam si Eva s-au rusinat de a fi dezbracati dupa ce gustara din fructul cunoasterii; "rusinea" de a fi dezbracat e adânc sapata in inconstientul nostru colectiv de occidentali, si mai ales in partea lui semita. Borges zicea la un moment dat ca, dat fiind ca apartinem civilizatiei occidentale, suntem cu totii greci si evrei, si ii dau dreptate. O teorie de-a mea, cu mult mai trasa de par decât cele ale lui Jung, e ca in visele in care suntem dezbracati, aceste doua parti, greaca si evreieasca, se lupta.
Cum spuneam, visul, intocmai ca si boala psihica, e o regresie. Dar catre ce, pe ce scara? Ne intoarcem in copilarie? Imi place sa cred ca e mai mult de atât: ne intoarcem in istorie. In vis, traim exact invers decât in viata "treaza", urcam inapoi pe radacini, catre stramosii nostrii, pâna la inceputurile omenirii. Mitologia, aproape moarta in starea de veghe, prinde viata.
Mi-a placut, a propos de asta, o mica povestire a lui Pierre Loti, in care relateaza un vis recurent, despre doua femei frumoase si exotice, undeva, pe o insula, departe. Dupa multi ani, afla de existenta unui stramos marinar, care cândva le cunoscuse pe cele doua femei...
Când noi dormim si visam, bunicii si strabuncii nostri se trezesc din morti. La rândul nostru, poate la secole dupa ce vom fi murit, ne vom trezi in visul vreunui indepartat urmas. Iata una din retetele nemuririi.
