Pax magna

[dustweaver]

Numai pe tine te am, trecătorul meu trup,
ÅŸi totuÅŸi
flori albe ÅŸi roÅŸii eu nu-Å£i pun pe frunte ÅŸi-n plete,
căci lutul tău slab
mi-e prea strâmt pentru straşnicul suflet
ce-l port.

Daţi-mi un trup,
voi munţilor,
mărilor,
daţi-mi alt trup să-mi descarc nebunia
în plin!
Pământule larg, fii trunchiul meu,
fii pieptul acestei năprasnice inimi,
prefă-te-n lăcaşul furtunilor cari mă strivesc,
fii amfora eului meu îndărătnic!
Prin cosmos
auzi-s-ar atuncea măreţii mei paşi
şi-aş apare năvalnic şi liber
cum sunt,
pământule sfânt.

Când aş iubi,
mi-aş întinde spre cer toate mările
ca nişte vânjoase, sălbatice braţe fierbinţi,
spre cer,
să-l cuprind,
mijlocul să-i frâng,
să-i sărut sclipitoarele stele.

Când aş urî,
aş zdrobi sub picioarele mele de stâncă
bieţi sori
călători
şi poate-aş zâmbi.

Dar numai pe tine te am, trecătorul meu trup.

(Lucian Blaga - Daţi-mi un trup, voi munţilor)

[dustweaver]

Noapte întreagă. Dănţuiesc stele în iarbă.
Se retrag în pădure şi-n peşteri potecile,
gornicul nu mai vorbeÅŸte.
Buhe sure s-aşază ca urne pe brazi.
În întunericul fără de martori
se liniştesc păsări, sânge, ţară
şi aventuri în cari veşnic recazi.
Dăinuie un suflet în adieri,
fără azi,
fără ieri.
Cu zvonuri surde prin arbori
se ridică veacuri fierbinţi.
În somn sângele meu ca un val
se trage din mine
înapoi în părinţi.

(Lucian Blaga - Somn)

[dalV]

Cred ca o sa le invat pe de rost.

[dustweaver]

Prefer sa cred ca asta e de bine... :-) Stiu ca-s poeme destul de cunoscute, iertare... Si cea de urmeaza... era chiar in manualul de romana de-a unspea,  dar si acum mi se pare ca izbuteste sa rasune-n nostalgii nestiute...


Ce noapte groasă, ce noapte grea!
A bătut în fundul lumii cineva.
E cineva sau, poate, mi se pare.
Cine umblă fără lumină,
Fără lună, fără lumânare
Şi s-a lovit de pomii din grădină?
Cine calcă fără somn, fără zgomot, fără pas
Ca un suflet de pripas?
Cine-i acolo? Răspunde!
De unde vii ÅŸi ai intrat pe unde?
Tu eşti, mamă? Mi-e frică,
Mamă bună, mamă mică!
Ţi s-a urât în pămant.
Toţi nu mai sunt.
Toţi au plecat, de când ai plecat.
Toţi s-au culcat, ca tine, toţi au înnoptat.
Toţi au murit de tot.
Şi Grivei s-a învârtit în bot
Şi a căzut. S-au stârpit cucuruzii,
S-au uscat busuiocul ÅŸi duzii,
Au zburat din streaÅŸina lunii,
Şi s-au pierdut rândunelele, lăstunii.
Stiubele-s pustii,
Plopii-s cărămizii,
S-au povârnit pereţii. A putrezit ograda ...

Ei! cine străbatu livada
Åži cine s-a oprit?
Ce vrei? Cine eÅŸti,
De vii mut si nevăzut ca-n poveşti?
Aici nu mai stă nimeni
De douăzeci de ani ...
Eu sunt risipit prin spini si bolovani ...
Au murit şi numărul din poartă
Şi clopotul şi lacătul şi cheia.

S-ar putea să fie Cine-ştie-Cine ...
Care n-a mai fost ÅŸi care vine
Şi se uită prin întuneric la mine
Åži-mi vede cugetele toate.

Ei! Cine-i acolo-n haine-ntunecate?
Cine scobeÅŸte zidul cu carnea lui,
Cu degetul lui ca un cui,
De raspunde-n rănile mele?
Cine-i pribeag şi ostenit la uşă?
Mi-e limba aspră ca de cenuşă,
Nu mai pot duce.
Mi-e sete. Deschide, vecine.
Uite sânge, uite slavă.
Uite mană, uite otravă.
Am fugit de pe Cruce.
Ia-mă-n braţe şi ascunde-mă bine.

(Tudor Arghezi - Duhovnicească)

[dalV]

Era de bine.

[clebs]

strop de roua cernut de timp
mi-ai patruns in buzele uscate de asteptare
iar acum cuvintele imi tremura in fiintza.
raza de culoare blanda
mi-ai pictat sentimentele
in polenul iubirii.
vers dulce din poemul sfant
imi intregesti volumul de poezie,
al viselor de la gradinitza
dintre lumina si intuneric.
sunet catifelat imi imbraci inima in cutia pandorei.
distantza imi cerne pietre pe aripi,
dar am sa caut forta muntilor
si sperantza ce le va distruge greutatea.
si-am visat drumul spre tine,
mi-am gasit piesele sa formez puzzelul.
cel mai frumos segment
impodobit cu raze de sperantza.
lasa-ti poarta sufletului deschisa,
va veni un vant cald in fiecare seara
sa-ti ureze: NOAPTE BUNA!!!

daniel-student la stoma anul3

[dustweaver]

Am incercat sa o tin in minte dupa ce am citit-o intai pe peretii de la Sighet. N-am izbutit...

Az’ noapte Iisus a intrat la mine-n celulă.
O, ce trist, ce înalt era Christ !
Luna-a intrat după El în celulă,
Si-L făcea mai înalt si mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
Ochii adânci ca niste păduri.
Luna-L bătea cu argint pe vesminte,
Argintându-I pe mâini vechi spărturi.

M-am ridicat de sub pătura sură:
- Doamne, de unde vii? Din ce veac?
Iisus a dus lin un deget pe gură
Si mi-a făcut semn ca să tac...

A stat lângă mine pe rogojină...
- Pune-mi pe răni mâna ta.
Pe glezne-avea umbre de răni si rugină,
Parcă purtase lanturi, cândva...

Oftând, Si-a întins truditele oase
Pe rogojina mea cu libărci.
Prin somn lumina, dar zăbrelele groase
Lungeau pe zăpada Lui vărgi.

Părea celula munte, părea Căpătână,
Si misunau păduchi si guzgani.
Simteam cum îmi cade tâmpla pe mână,
Si am dormit o mie de ani...

Când m-am trezit din grozava genună,
Miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă si era lună,
Numai Iisus nu era nicăieri...

- Unde esti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de cătui.
M-am pipăit, si pe mâinile mele
Am găsit urmele cuielor Lui...

(Iisus in celula - Radu Gyr)

[dalV]

Frumoasa. M-am gândit si eu la ea azi.  (Coincidenta?)

[dustweaver]

Mi-a readus-o in minte un user din Vizuina, aseara...

[dalV]

Nu e coincidenta deci. O postasem io, apoi userul mi-a atras atentia subtil ca tu deja o postasesi mai sus, asa ca am sters-o.

[clebs]

fracuri si mansete albe,
fini ciorapi, negre dantele,
vorbe blande,dulci cuprinderi
inimi,ah, de-ar fi in ele!

inimi calde, iar in inimi,
dragoste cinstita,buna.
m-a ucis flecarul cantec
de dor fals si de minciuna.

vreau sa urc pe munti acuma
spre colibele uitate,
unde poti, in vantul proaspat,
sa respiri in libertate.

vreau sa urc pe munti acuma
unde brazi spre cer s-avanta
si sub falnic joc de nouri,
ape cad si pasari canta.

bun ramas, saloane sterpe,
domni banali, femei banale,
vreau sa urc pe munti acuma
si sa rad privind in vale.

                                heine