Rembrandt sau pisica?

[Intr-un incendiu, dintre un Rembrandt si pisica, ce ati salva?]

Intr-un incendiu, dintre un Rembrandt si pisica, ce ati salva?

Rembrandt

 6 (42.9%)

Pisica

 8 (57.1%)

Total Members Voted: 14

[dalV]

Zilele trecute pusesem la "Maxima zilei" un citat de la sculptorul Giacometti, in care afirma ca el ar fi salvat pisica.
Apoi, spunând in alt topic ca o fata dintr-un tablou e poate mai reala ca noi, m-am gandit ca poate o astfel de intrebare e importanta.

Dumneavoastra?

[dalV]

Eu sincer nu stiu ce sa votez. Am lasat optiunea de a putea sa va schimbati voturile, in caz ca va razgânditi.

[danya]

As salva pisica. Asta pentru ca nu cred in lucruri , fie ele chiar si nepamantean de frumoase.
Nu-mi incarc lucrurile din jurul meu cu valaore sentimentala, asta o investesc de obicei in oameni. sau vieti pur si simplu.

[dalV]

Da, dar un tablou pictat de un mare om duce ceva din omul acela mai departe, il pastreaza alaturi de noi.  Daca Rembradtul ia foc, Rembrandt-omul nu mai moare inca putin?

[clebs]

da te lasa pe tine inima sa stii ca pisicuta a murit in flacari?oricat ar costa un tablou cred ca tot pisica as salva-o

[Mira]

rembrandt si pisica

[tapirul]

eu as stinge focu'

[dalV]

Evident, astea nu-s optiuni. Dar multumesc de vizita

[danya]

tot pisicca. nimic nu e nemuritor nici macar amintirea rembrandtului.

[dustweaver]

Pisica. Daca ma gandesc pe unde o fi acum Rembrandt ipoteza cu "uciderea", fie si partiala, imi suna putin a blasfemie... Nu pe el l-am "salva", ci pe noi (ca sa mai caste oleaca Homo sapiens ochii la tablou) sau, in cel mai rau caz, pe persoana I singular. :)

[dalV]

Eu as salva Rembrandtul. O pisica e un sacrificiu acceptabil. Daca pot accepta sa fie omorât un purcel ca eu sa manânc o friptura, pot accepta sa piara o biata pisica pentru ca un Rembrandt sa fie salvat.

Cel putin asa cred.

[FataVerde]

Rembrandt, chiar daca unicitatea e naspa, cum zicea cineva.

[Mira]

in situatiile de criza actionam, adesea, imprevizibil... Daca zic Rembrandt, cine stie, poate mi se face mila de pisicuta...

[dustweaver]

Eh, daca pot manca purcelul de ce n-as manca furnici, ca-s mult mai curate (stiu ca n-are legatura, asta o zic mai mult gandindu-ma la amicii scandalizati de ideea de a manca scoici, insecte si alte plante). Sau, "tras la tema", de ce nu mancam pisici? (Iaca raspunsul la intrebarea retorica si nespusa. :)) In plus, mie-mi pare ceva mai "directa" relatia cu pisica decat cu purcelul (in cazul de fata), chiar daca exact cererea ta de carne de purcel genereaza (teoretic) oferta.

Aici mai apar cateva intrebari, asa, hai-hui:
1. oare as putea recunoaste autorul tabloului, in caz ca nu stiu dinainte ca in casa X se gaseste tabloul Y, pictat de Rembrandt?
2. daca pe mine nu ma impresioneaza, sa zicem, tabloul in sine, de ce ar trebui sa il salvez pe el si nu pisica?
3. chiar asa, daca ar fi vorba de un purcel si nu de o pisica, ce-ati face?
4. aditionala la 2. cine zice ca un Rembrandt e mai smecher decat un Luchian sau decat niste poezii stangace scrise de un licean - cine masoara valoarea si ce unitati de masura foloseste? Poate e aceeasi cantitate de "om" in oricare din ele (desi nu cred ca asta e motivul principal pro-salvarea-tabloului) - atunci de unde vine ierarhia?

De acord cu Mira...

[clebs]

tapiru practic ca de obicei..imi place

[tapirul]

daca nu am de ales decat intre doua optiunile alea, as salva pisica. Rembrandt, in secolul 21, deja e multiplicat in cateva mii de copii, asa ca pierderea nu ar fi irecuperabila. Asta naste alta intrebare totusi (eu am raspuns la ea de fapt), e mai important un original al lui Rembrandt decat o copie fidela, la scara (un poster sa zicem), sau nu? Pentru mine originalul isi pierde din valoare (nu are decat o valoare suplimentara pe care i-o atribuim noi). Ma multumesc in mod egal cu copia. Chiar si electronica.

PS Dust, poti sa salvezi rembrandt-ul si, dupa ce se patrunde, si pisica....

[dustweaver]

Mi se pare firesc, nu stiu de ce, ca tapiru' sa salveze pisica. :)

Hai ca n-am zis de ce sunt de partea mâţei : e mai simpatica si ţine si de cald.

[dalV]

Tapire, cand esti chiar in prezenta tabloului original e cu totul altceva. Nu poci sa esplic, e un fel de magie alba. Ca si cum gesturile pictorului pe pânză reverbereaza in aerul sălii. Diferenţa dintre original si reproduceri e similară cu cea dintre un CD şi o audiţie in timp real. E o imensă diferenţă. Originalul e viu, e cât se poate de viu, mai viu ca pisica.

În plus, revenind în meandrele concretului, nici o reproducere nu e identică originalului, din diverse motive tehnice foarte palpabile (culori, perspective, etc.). Nu sunt un specialist, dar astea sunt lucruri elementare.

[Geo]

 Rembrandt ! De ce? Pai, nu-mi plac pisicile, si in plus, mai sunt ! insa un tablou (original !) e unic 

[tapirul]

vlad, de trei zile te astept cu raspunsul, pentru ca stiam exact ca asta vei zice!!
E oaresce dreptate in ce spui tu, dar eu (personal si stingher) nu as merge asa departe cu a declara ca tabloul e viu. Am fost saptama trecuta in Chicago la Muzeul de Arta. Din cauza lipsei de timp nu am avut parte decat de impresionisti si ceva pictura italiana de secolul XV. Da, este si ce zici tu, sa stai in preajma unui original, in preajma Maestrului, dar... pentru mine exista un dar...maybe it's me, poate eu sunt ca in bancul cu Lady si Sir ("Sir, have you put it in?...then 'Oh!' "), dar nu am simtit asa de tare magia. Nota bene, nu zic ca nu am simtit magia deloc (am simtit-o plenty), zic ca nu am simtit mai multa magie vazand picturile inoriginal decat ce am simtit cand am vazut aceleasi picturi in reproducere. Magia de zici tu cred ca este foarte subiectiva: stim ca ala e un original, stim ca ala e un maestru, therefore...Ar fi interesant sa faci un experiment (double-blind cum ii place lui cerbu), in care sa pui niste copii perfecte (tehnica deja exista sa poti xeroxa chestii 3D, dci sa xeroxezi si textura vopselei) intr-un muzeu, fara stirea vizitatorilor, si sa ii intrebi daca simt "magia." Apropo de culori, in Chicago am vazut multele variante ale aceleiasi teme la Monet, de exemplu căpiţele de fân. Magie exista in toate, indiferent de diferenta in culori.

In meandrele concretului ai dreptate, exista dificultatile tehnice, dar chiar si asa... Picturile de le admiram noi in original nu mai au nici ele culoarea si lumina initiale; exista insa discutia daca trebuie restaurate (curatate de fum si murdarie), sau lasate asa pentru ca aia e patina timpului si contribuie la magie. Si odata curatate mai putem noi spune ca mai au exact culorile initiale? In cazul asta, deci, cine da magia? Culorile initiale sau patina timpului? Tabloul in sine, transcedand culorile si patina? Eu cred in continuare ca daca un tablou are magie, o simtim indiferent de modalitatea de prezentare... Iar eu (iarasi, personal si stingher) pot simti pe deplin magia unui tablou chiar si pe CD. Apropo de asta, stii ce am facut in Chicago, ca sa elimin parte de subiectivism? Am privit tablourile fara sa vad cine e autorul (la unele era imposibil, evident, sunt prea cunoscute ca stil, un Gauguin e un Gauguin de la o posta) le-am privit pur si simplu, fara sa vreau sa stiu ca e pictat de un Maestru sau de un maestru. Asa fac si pe munte, ma bucur de peisaj fara sa am nevoie sa stiu neaparat numele fiecarui varf si vai.

Geo, ce te faci daca vlad intreaba "ce ai salva, un copil sau un Rembrandt?" - conform logicii tale copii mai sunt, Rembrandt e unic...

[Geo]

tapire, de ce esti rautacios? nici nu stiu daca are rost sa raspund...cred ca mai bine ma abtin.
Se pare ca unii sunt cam obositi si nu mai stiu de gluma 
Era un banc...se termina cam asa: "calca-l, doar mai sunt".....dar ce mai conteaza, azi nu se glumeste in mansarda!

[tapirul]

nu sunt bre rautacios.. Nu stiam bancul recte nu m-am prins ca glumesti
voiam sa zic, indirect, ca salvam acel lucru caruia ii atribuim NOI valoare, nu exista o valoare absoluta.. Evident ca toti am salva copilul si nu Rembrandt-ul, unii ar salva pisica altii rembrandt-ul, si probabil toti ar salva Rembrandt-ul daca era de ales dintre un Rembrandt si o musca. Uite, daca as avea de ales intre un soarec si Rembrandt, as alege Rembrandt-ul, la pisica insa aleg pisica. Mai ales daca imi baga o moacă precum Puss in Boots in Shrek 2   De ce si unde trag linia? Nu stiu sigur.

[dalV]

HAHAHA, tapire, STIAM ca vei zice asta!

In primul rand, n-are rost sa ne iluzionam, estetica tine cont de context. Adica merita sa te uiti la numele autorilor, merita sa stii in ce perioada au trait, la scoala  au invatat. Cum spunea Malraux: "daca Picasso ar fi fost autorul lui Venus din Milo, ar fi fost cea mai proasta lucrare a lui". Frumusetea absoluta, daca exista, e mult mai greu de prins.

Secondo: in timp ce originalul a tinut cateva sute de ani, reproducerile sunt caduce. Macar pentru faptul ca nu le protejeaza nimeni.

Dar ne indepartam de subiect.

Revin ca tot primesc bipuri de la prietena, ma asteapta afara.

[tapirul]

well, well, in cazul asta sunt neajutorat total, ar trebui sa renunt sa ma duc la muzee.

ce vorbesti tu e un alt nivel, ca sa zic asa, nivelul la care intelegi autorul si vremea lui si opera in context si restul. Intelegi crearea, nu numai creatia. Da' primul pas e tot ala al meu, sa te scufunzi in tablou pur si simplu, fara sa stii cine l-a creeat. Al doilea ar fi sa incepi sa intelegi tehnici (perpectiva, lumini, culori, umbre, etc). Ala de care vorbesti tu e abia al treilea nivel, unul mult mai rafinat, recunosc.

Venus din Milo ar fi fost o creatie proasta a lui Picasso, de acord, dar este o creatie superba per se.

Cu copia, ca e caduca in timp ce originalul a tinut sute de ani (aici intri intr-o tautologie, though, alea care au tinut sute de ani sunt alea care au tinut sute de ani si nu alea care s-au pierdut pe parcurs si nu mai stim de ele...), raspund si eu ca Rhett Butler, "draga mea, putin imi pasa," fara sa intru in detalii tehnice cum ca precum tocmai copia asigura continuitate, nu originalul. Daca biblioteca de la Alexandria ar fi existat si pe cateva mii de copii caduce pe CD, eram mai bogati azi. Si daca v'un arab suparat pune o bomba in Capela Sixtina, nu pierdem chiar totul, tocmai din cauza copiilor alea caduce pe care le avem. Gutenberg ne-a demonstrat o data pentru totdeauna valoarea copiilor.

[tapirul]

vlad, dar daca pisica ar fi pisica primita cadou de la iubita ta, de pe vremea cand era doar un pisoi (pisica, nu iubita) si ati mancat impreuna lapte de la Alimentara si e pisica care te scoala dimineata sarind in pat si pupandu-te pe nas si.. Intelegi de vreau sa spun. O pisica profund sentimentala.

[dalV]

Tapire, hai ca-mi placi. Pisica in acest caz ar deveni mai mult decat este, pentru ca i-as adauga eu ceva. Asa cum Luna nu e doar o piatra pe cer ci e Luna lui Eminescu, a lui Shakespeare, a lui Goethe, etc. Foarte interesant. Cred ca si atunci tot Rembrandtul l-as salva, probabil dintr-un spirit civic or whatever.

Poate ca ne pierdem in amanunte. Desi poate nu putem raspunde la intrebarea asta, tot mi se pare interesanta, si cred ca merita sa ne gandim la ea, ca la o problema Zen, cum e aia cu "sunetul unei singure palme". Asta e mai curand o sectiune a intrebarilor decat a raspunsurilor.

Intrebarea conexa e cea care a mai fost pusa, pe fuga, pe aici. Poate ea e cea care merita pusa, intrucât mai scapam de amanunte tehnice cum sunt reproducerile. Deci: cine e mai "real", a cui existenta e mai importanta? A mea, om din carne si oase, care probabil peste 100 de ani voi fi uitat pesemne cu desavârsire, sau a lui Don Quijote, sau Hamlet, sau Luceafarul, ce n-au avut trup dar care, mie unuia, imi par mult mai palpabili si sunt singur mai longevivi? Si din ce punct de vedere trebuie vazut raspunsul?

[tapirul]

vlad, believe it or not, dar sunt totalmente de acord cu tine. Unu ca valoarea este (indeed) relativa, e ceva ce atribuim noi.
Doi, da, Rembrandt si Luceafarul si Don Quijote sunt nemuritori si mai palpabii dar, zic eu, ei nu ar muri prin distrugerea originalului. Nemurirea si palpabilitatea exista in continuare si prin copii (pana la urma nu avem Luceafarul in manuscript original - ar fi nedrept, numai un numar redus de persoane ar avea acces la el, la fel ca si Rembrandt, tu vlad stroescu ai aflat de Rembrandt si de fiorurile ce ti le induce prin copii, nu prin originale - asta doar daca nu ai podul plin cu toate picturile maestrilor in original, caz in care renunt la PhD si ma mut la tine, stergator de praf ). Originalului ii atribuim noi restul muriotrilor numai o valoare sentimentala.
De aia zic eu ca as salva pisica, pentru ca pisica are - pentru mine - o valoare mai mare decat aia sentimentala atribuita originalului. Atata timp cat opera supravietuieste (fie si prin copii), nemurirea si palpabilitatea si valoare sunt pastrate.
Daca ma intrebai ce as fi salvat, biblioteca din Alexandria sau bibliotecarul, as fi ezitat si as fi spus in final ca biblioteca. Pentru ca in cazul ala pierderea bibliotecii ar f fost (si a fost) irecuperabila.

[dalV]

Am inteles. Totusi, cred ca am fi toti de acord ca incendierea unui Rembrandt ar fi o crima groaznica, un cumplit act ireversibil. In timp ce nu vom plange prea mult dupa pisica pe care am calcat-o din greseala cu masina (daca n-o cunoastem, pe pisica, nu pe masina). Sau ma insel?

Deci exista ceva, un fel de fior sacru, care ne face sa veneram originalul, fizic, mai mult chiar decat continutul sau, decat imaginea in sine. Teoria mea e ca asta vine dintr-un fel de credinta magica, inconstienta, de tip oarecum platoniciano-gnostic: originalul e primul nascut, e primul derivat, prin actul creatiei, din acea subtanta magica numita "geniu". Tot asa veneram (cel putin noi crestinii ortodocsi si catolici) sfinte moaste si alte relicve, chiar daca suntem perfect constienti ca ceea ce conteaza este sufletul nemuritor al sfântului respectiv, nu ce-a mai ramas din trupul lui. Còpiile sunt derivate secundare, din ce in ce mai indepartate de relicva primara.

[tapirul]

nu te inseli, dar undeva trebuie sa tragem linia. Sunt convins ca daca ar fi un copil in locul pisicii nu ai ezita. Which means, totul e relativ. Avem de ales intre doua crime. Ce crima e mai mare depinde. De noi si de altele.

[dustweaver]

... si-mi vine in minte mirarea lui Ţuţea : "Pai, cum sa fie creatura Creator?"

Asa ca ma mai bag o data in vorba : nu pot pretui niste culori pe o panza / note pe o partitura / carti in care s-au spus lucruri pe care poate-as fi vrut sa fiu cel dintai a le spune , oricat de inaltator ar fi efectul privirii / ascultarii / citirii lor, mai mult decat o fiinta vie (hai sa zic "mai mare decat un gandac de camin", ca, de, oameni suntem), cel putin nu atata vreme cat nu-mi ameninta mie... categorisirea drept fiinta vie. Ceea ce numesc "viata" (poate fi, de ce nu, chiar sobolanca aia care are impresia ca-si apara puii cladind "ziduri" de rumegus in cusca) e, da, o chestiune trecatoare, din pacate, dar poate mai ales prin asta sublima.

[dalV]

Poate că într-adevăr e egoism şi mândrie să preţuim atât de mult o "creaţie" omenească. Dar poate că e şi conştiinţa umilă, smerită, a faptului că Dumnezeu e Creatorul, şi paote face pisici câte vrea, în timp ce omenirea s-a chinuit zeci de mii de ani ca să apară un Rembrandt, şi altul nu va mai apărea niciodată, nici într-un miliard de ani (nu cred în eterna reîntoarcere).
Dar şi aici e o mândrie vană, aceea de a nu realiza că nu avem decât un merit infim în existenţa lui Rembrandt, şi chiar şi acel merit e dizolvat într-un determinism la baza căruia nu stăm.

[kp]

Eu as salva Rembrandtul. O pisica e un sacrificiu acceptabil. Daca pot accepta sa fie omorât un purcel ca eu sa manânc o friptura, pot accepta sa piara o biata pisica pentru ca un Rembrandt sa fie salvat.

Cel putin asa cred.

Interesant. Depinde, totusi ce statut ii acorzi pisicii. In afara de Luke Perry( remember beverly hills?) nu stiu de  altineva sa aiba un pet porcin.

Foarte recent, in plin turmoil post electoral, Congresul american a adoptat bipartizan o lege prin care limiteaza vanzarea carnii de cal( punand pe dric o industrie minuscula in US-numai 3 abatoare, cu piata in asia si europa). Motivul? Calul are un statut special ca prieten al omului.

Si eu as salva Rembrandtul. L-as vinde si as folosi o parte (mica) din bani pentru pisici.

[gatetosun]

REMBRANDT!!!!!!!

paranteza,desi e aproape inutila...pisici sunt multe,tabloul ala e unicat , ff valoros din toate punctele de vedere...n-as sovai nici macar o secunda..dar mai intai m-as salva pe mine:)

[tapirul]

ochei, hai sa facem intrebarea mai grea:

Rembrandt sau un Stradivarius?

(Vlad, ce crezi ca o sa aleg io? )

gatetosun, tehnic vorbind si pisica aia e unicat...sau invers, Rembrandt-uri mai sunt....

[dustweaver]

Stradivariusul, pentru emotia infinita a sunetului iara nu a repetabilei imagini...

[gatetosun]

ufff...grea grea intrebare...ar trebui sa aleg intre satisfactia privirii si satisfactia urechilor...apoi ma mai gandesc k totusi Rembrandt-ul e unic si dak "moare" acolo in incendiu nimeni nu-l va mai putea admira vreodata,pe cand viori Stradivarius ar mai fi ink 7 la fel(din cate stiu eu)...dak ar fi sa fiu obiectiva si lipsita de egoism as alege Rembrandt -ul,dar nu ma pot abtine si sunt un pic egoista si ,cum imi plac sunetele viorii as alege Stradivarius-ul...greu!trebuie sa le iau p amandoua!
paranteza amuzanta imi ramane mie ce iau?

[dalV]

Aş lua Stradivariusul şi aş scârţâi la el privind Rembdandtul, apoi aş arde fericit că am fost ultimul om care l-a privit şi ultimul om care a cântat la el (respectiv).

[gatetosun]

vlad asa de usor ai renunta la viata?nu poti sa si canti ,sa si privesti si apoi sa fugi???

[kp]

Vlad a zis ca ar scartzai la Stavridarius ala. Hence the reason for suicide.

[tapirul]

Smithsonianul zice ca mai sunt de fapt vreo 650 instrumente Stradivarus

Stradivari also made harps, guitars, violas, and cellos--more than 1,100 instruments in all, by current estimate. About 650 of these instruments survive today

Totusi, cum ziceam mai sus, daca Rembrandt-ul ala moare, inca mai poate fi admirat. Exista reproduceri. Un Stradivarius insa nu poate fi copiat (si cred ca Vlad ne poate confirma ca doua viori nu suna la fel, recte 650 sau 6500 viori nu fac o diferenta).
Prin urmare si asa deci, io as salva Stradivariusul. Pe principii practice, ca si la pisica.

Sau, daca Vlad a reusit sa gather around si tablul si vioara, ii salvez pe toti trei la un loc. Chiar si asa scartzaind.

[gatetosun]

asta da informatie!ms,tapir!
stiu k nu sunt 2 la fel,dar poate nici copia Rembrandt-ului nu ar fi identica!
si eu i-as salva pe toti 3(inclusiv pe Vlad) k e valoros...uite ce intrebari grele si tu ai facut-o si mai dificila!

[gatetosun]

dar totusi viori cate mai sunt?mai exact..chiar sunt curioasa!

[dalV]

Chiar, intr-un incendiu, dintre mine si Tapir, pe cine ati salva? Glumesc, nu raspundeti la asta. Insist, nu raspundeti

[tess]

pe cel care are mai multe sanse de supravietuire dupa ( ca sa fim realisti  si practici la un loc  )

[gatetosun]

daca tot insisti,nu voi raspunde!..pe tine si p tapir

[dalV]

Nice avatar, tess.

Sa ma explic.

Intrebarea de la inceput mi s-a parut importanta, pentru ca ea readuce in discutie o veche problema de estetica. Estetica moderna, de la Croce incoace, incluzându-l pe Vianu al nostru, face distinctia neta intre frumosul natural si cel artificial, apoi neaga problema sustinand ca se ocupa, ca stiinta, doar de al doilea. Corolarul Tapirul nu e asadar deloc o chestiune mai complicata decat intrebarea originala (Rembradt/pisica), ci mai simpla, pentru ca ne cere sa alegem intre doua categorii estetice, ori aici avem instrumente, avem o intreaga stiinta si mii de argumente posibile. Da, raspunsul nu va veni niciodata, dar asta nu inseamna ca problema e la fel de complicata (similar, avem infinitati mai mari si mai mici: multimea numerelor naturale e infinita, dar e mai mica decat multimea numerelor reale).
Problema mea este ca nu cred deloc ca exista doua tipuri de frumos.  Mai cred ca intrebarea originala e mai intai de toate o demonstratie a unicitatii frumosului, pentru ca opereaza o dramatica simplificare prin situatia-limita. Desigur ca nici aceasta intrebare nu poate gasi un raspuns universal valabil, dar cred ca e o intrebare mai importanta decat estetica, e o intrebare capitala, pe care toti ar trebui sa ne-o punem deghizata intr-o cvasi-gluma. Am pus-o insa cu toata seriozitatea, si va multumesc pentru raspunsuri. Nu cred insa ca trebuie utilizata logica sau critica ratiunii in raspuns, cum a facut-o tapirul, ci mai curand instinctul dumneavoastra, cred ca asta e mult mai interesant si e singura cale catre un adevar personal (ca universal nu se ezista, dupa cum ziceam).

[tapirul]

eu totusi cred ca intrebarea initiala, tocmai pentru ca opereaza o simplificare prin situatia-limita, scoate problema din tărâmul esteticii si o lasă doar in tărâmul valorii. Evident, nu exista valoare absoluta cum nu exista estetica absoluta (eu nu cred in absoluturi in nimic, in afara de Dumnezeu). Pentru mine valoarea si estetica nu se suprapun perfect, sunt doua conditii diferite. Decizia de a salva pisica sau pictura are o justificare valorica (o valoare subiectiva intr-adevar, asta am vrut sa subliniez cand am intrebat "da' daca era pisica de la iubita ta"), nu una pur estetica. Daca intrebarea ar fi fost: "ce vrei sa primesti de Craciun, un Rembrandt sau o pisica", decizia s-ar fi bazat intr-adevar si pe factorul estetic (desi factorul valoric ar fi prezent si el).
Instinct per se (nelegat de nimic) nu exista, instictul, oricat de adanc si bazal ar fi, are o justificare. Nu stiu daca exista un instinct bazat pe estetic, stiu sigur insa ca exista instict(e) bazat(e) pe principiul valorii. Orice instinct are un aspect rational in el.

[dalV]

Pai suntem de acord, estetica nu s-a descurcat cu problema asta, si a negat-o. Din acel moment, a iesit din câmpul ei de lucru, asta nu inseamna ca a incetat sa existe.
De acord ca instinct per se nu exista, dar eu cred ca nu orice justificare este logica sau transcriptibila in cuvinte.

[dalV]

Va mai amintiti de un user de demult numit Stefan Talpalaru? Printr-o stranie coincidenta, vorbeste exact de ceea ce vorbim si noi aici.

[Mira]

si sunt atatia care isi sacrifica propriile vieti (sau pe ale celor dragi) in favoarea "artei"... Asta mi se pare chiar aiurea... Cate nu fac oamenii pentru o farama de nemurire, mai ales daca e vorba despre o bucatica de "sine" care sa se conserve...
pana la urma, totul se reduce la o lupta pentru "nemurire", chiar daca nemurirea aceea se dobandeste prin moarte... Si pentru acea nemurire trebuie posteriate, priviri, public, un public educat.