Locuri

[mada]

Multumesc Q

O sa te rog totusi sa clarifici niste chestii:

- de la Best Western spre pestera cu sulf, cat anume se poate merge cu masina ? ce este "cumpana apelor" ?

- 4 km sint din centrul statiunii pina la hotel si tot 4 km sint de la hotel pina la pestera ?

- alea 40 min de mers pe jos sint de la hotel la pestera sau tot drumul (din centrul statiunii - hotel - pestera) ?

[Qvadratus]

De la best Western nu se poate merge cu masina pina la pestera sau capela ci numai pe jos.
Cumpana apelor este creasta dintre doua depresiuni, in cazul dat dintre cea in care este asezata Balvanyosul si cea care coboara dinspre derivatia rutiera spre Sf. Ana pina la Valea Oltului.
Alea 40 de minute sunt de la Best Western (daca asa s-o chema acum) pina la Pestera.

[mada]

Multumesc

PS Ti-am editat un pic mesajul (din motive personale), sper sa nu te superi

[Qvadratus]

Nu ma supar, insa parca au disparut sarea si piperul din el  :-P

[mada]

:-)

[mada]

Tocmai m-am intors dintr-un tinut stravechi, magic, in care calatorul uimit, precum Praslea din poveste, trebuie sa treaca testul cetzii din padurea fara sfarsit, pentru a-si dovedi vrednicia si respectul fata de magnificul vulcan, acum batrin si linistit, dar inca viu si impunator.



Am adus cu mine cateva amintiri ale unor comori scaldate de razele soarelui.

Sus, linga lacul Sfanta Ana (pozele sint mari si detaliate):



In fata hotelului Best Western de linga Balvanyos:



Oamenii locului, au si ei cateva comori, pe cat de simple, pe atat de geniale:



Nu, nu este vorba despre desert, ci este chiar o supa de visine !

Eu, fiind prima oara cand am savurat vreodata asa un deliciu, nu m-am putut abtine sa nu ii aflu secretul:

Ingrediente:
- compot de visine - 1kg
- o compozitie de consistenta smantanii sau de consistenta aluatului de clatite, formata din: 2 - 3 linguri de faina, 1 lingura de lapte praf, 1 galbenus de ou, praf de scortisoara si zahar dupa gust (si un pic de praf de sare, pt ca mancarurile au gust mai dulce daca se adauga f putina sare) si se subtiaza cu apa.
- frisca

Se pune compotul de visine la fiert si cand fierbe se adauga compozitia de mai sus, "in ploaie", amestecand continuu si se mai fierbe pina se fierbe faina din compozitie. Se formeaza o supa densa (densitatea unei "supe-creme"), cu gust dulce-acrisor si aroma de visine si scortisoara, care se serveste rece cu frisca deasupra.

Modestul restaurant unde se serveste aceasta perla culinara este usor de gasit - cand vii dinspre Best Western spre Balvanyos, este prima cladire pe dreapta cand intrii in Balvanyos, in prima curba a soselei:
     

[Kogayon]

Cum e Braila? ......parc-as da o tura in septembrie......si ma gandeam sa ma duc singura cuc la Braila...
O saptamana e prea mult acolo? Sa fie doar un WE?

Braila este un oras facut taman ca sa te-ncurci.....
Obisnuitului cu intortocherile stradutelor oraselor de munte, letrasetul cu care generalul conte Kiseleff a a incropit portretul Orasului Vechi este canonul pacatosului pocait la Cele Sfinte. Logica in arc de cerc cu concavitatea inspre valurile Dunarii, reprezinta tot ce poate fi mai incurcat pentru calatorul obisnuit sa-si ia reperele vizuale prin triangulatie sau prin cine stie ce alte subtilitati ale artei topometrice.
Pacatului originar reprezentat de efectele curiozitatii lui Adam i se aduga asadar firea perfida a curbelor care pe nesimtite pleaca de Faleza pentru a reveni tot la aceeasi Faleza citiva kilometri mai incolo. Fara sa vrei precum Orbul, ajungi sa nimeresti in cu totul alta parte decit ti-ai propus. Te lasi fara doar si poate inselat de deriva unghiului pe care l-ai facut cu vechea ta directie, mergind pe o strada aparent dreapta dar pe care parcurgind-o la fiecare pas te invirti de fapt in jurul unui unic Centru.
Iata-te asadar captiv fara voie Orasului cel Vechi, etern obligat sa umbli cu harta in Mina pentru a scapa de Labirint.
Dincolo de Labirint insa, te asteapta la Nord si la Sud fata mai umana a unor cartiere mai noi in care paralelismul strazilor nu este numai o eterna se perpetua tangenta. Desi fara prea mare personalitate, ele fiind asemenea multora dintre cartierele oraselor tip ale perioadei Romaniei anilor ’70, reprezinta popasul odihnitor pentru o minte obosita de intelegerea mariajului dintre tangenta si sectorul de cerc.
Odata odihnit asadar dupa confortul obtinut prin cochetarea cu familiaritatea proiectelor de cartier tip, esti pregatit sa abordezi lumea cu susul in jos. Pentru asta este suficient sa te intorci cu spatele la Rasarit si sa mergi inainte. Fara doar si poate vei ajunge astfel la Prima Margine, acolo unde Linia de Fier desparte orasul in doua, doua mentalitati, doua grupuri sociale, doua sisteme de valori. E suficient sa te urci asadar pe rambleul caii ferate pentru a avea socul intelegerii faptului ca, de-a lungul si de-a latul a 3 cartiere o casa nu pare sa se ridice mai sus decit alta, o minte nu pare sa se ridice deasupra alteia, o ideea nu pare sa poata evada din noianul de case care de deasupra nu par sa aiba nimic distinctiv una fata de cealalta.
Dupa ce-ai stat si-ai meditat privind cind spre vest cind spre est cind spre oras cind spre Cine Stie Unde, esti pregatit sa cobori pe stradutele prafuite si neasfaltate ale Cartierelor Marginase, acolo unde macanitul ratelor se amesteca cu gustul colbului si cu imaginea barbatilor far’ de lucru stind cu miinile in buzunare la poarta. Cu frica parca si aflat intr-o alta lume, cutreieri strazi pe unde oamenii locului privesc pe sub sprincene strainii, neincrederea firii rurale gasind aici seva trasa din radacinile adinci ale unui mediu inchis si extremist prin definitie.
Iata-ne asadar partasi ai cunoasterii unui oras prin scrisul virfului de pantof, menit sa deseneze harta unui  traseu plin de farmec, dar cred ca e prea tirziu acum, astfel ca

………………….to be continued…

[dalV]

Haaaa, ce frumos! Kogayon, please, continue!

[Qvadratus]

Tin minte ca prima data cind m-am indreptat spre Braila am ramas socat la un moment dat, vazind din goana trenului in plin cimp stilpul drept de fum al unui foc, fringindu-se brusc la aproape 10 metri de sol pentru a incremeni intr-un tavan circular de citeva zeci de metri. Nici o adiere nu venise sa tulbure probabil de cel putin un ceas fumul, acesta imprastiindu-se la aceeasi distanta de sol intr-un plan orizontal sustinut parca de un pilon central, curgator impotriva firii in sus. Privind spre orizont in orice directie parca priveam printr-un acvariu, dincolo de limita celor 10 metri vederea devenea clara, sub aceasta limita un praf fin incremenit in aer dind iluzia unui gema usor mat, usor rosietic in lumina asfintitului.
Din mersul trenului, priveam inainte de a intra in oras cu o senzatie grea cadavrele industriale ale Brailei epocii de dinainte de a fi Acum, in timp ce interlocutoarea mea imi relata in mod obsesiv aproape : - Aici a fost…….Dincolo era…. Aici ar fi trebuit sa fie….. Doar muntii Macinului in zarea apropiata mai bucurau privirea mea incarcata de reprosul unor erori pentru care eu, desi fara nici o vina ma simteam parca vinovat si parca plin de furie, pentru soarta care rupsese o falie in tranzitia catre o alta epoca. Altadata bogat, etern rival al Galatiului, orasul se tiriia la pamint, umilit de ultimele rasuflari ale unei industrii doar cu citiva ani mai inainte infloritoare.
Si iata-ma ajuns….azi…..miine……
Dintr-odata am inteles ca oamenii aici aveau un alt limbaj. Pentru mine fata unei case era reprezentata de partea de la strada, pentru ei era reprezentata de fata dinspre vecinul de linga umarul lor. Pentru mine dreapta era dreapta, pentru ei dreapta mea era reprezentata de spatele casei lor. Priveam contrariat cum imi explicau ca trebuie sa o iau in sus, cind eu mergeam spre Dunare si firesc mi se parea sa spun ca merg in jos. Ma  rataceam fara drept de apel pe strazi, eu care altadata era deajuns sa arunc o singura privire pe harta si una de jur imprejur, pentru a-mi fixa repere pe care le foloseam apoi fara gres pentru a ajunge in locul dorit. M-am dus la piata si am inceput sa negociez cartofii morcovii si ceapa, in timp ce uimiti vinzatorii ma priveau ca pe un animal ciudat, iar insotitorul meu ma tragea de mineca jenat, susotindu-mi contrariat sa tac din gura si sa cumpar ce mi se pune in fata de calitate sau nu, fiindca altfel il fac de rusine. Mult prea des auzeam cind spuneam ca vreau sa fac ceva, leitmotivul NUSEPOATE si mult prea mult mi se spunea sa iau lucrurile asa cum sint, fiindca asa este dat sa fie SINUSEPOATESCHIMBANIMIC.
In fine…….

[dalV]

[mada]

Poza asta unde e facuta ?

[dalV]

E doar o strada care se termina catre vest. O strada anonima, urâtzica, neinteresanta. Seara insa, duce in Rai. Si daca ploua, si asfaltul ia foc.

Iar dimineata...dimineata pe ea se plimba doar briza.

[Qvadratus]

Si-asa deci este dat sa fie Orasul.....
Braila este asadar un oras al contrastelor, cel putin eu asa il vad. Un centru vechi partial ruinat si incomplet restaurat de edili, pe ici pe colo cu ziduri proptite din exterior cu pari pentru ca sa nu cada in strada, pe ici pe colo cite o gaura de catacombe care surpa constructia de deasupra si se casca hida spre strada. Pe de alta parte o centura exterioara cu 3 virste se sprijina in arce de cerc pe Dunare si acest Centru. In aceasta centura apar ici si colo sparturi marcate de locurile unor foste institutii ale Epocii de Aur, cladiri sau hale care au pornit si ele pe drumul fara de intoarcere al degradarii. Ele par mai degraba martore ale lipsei interesului investitional imobiliar, decit relicve ale unui trecut devenit peste noapte defect.

Si totusi.....si totusi....... surpriza vine din faptul ca pentru cine a cunoscut cit de cit inainte de extinctia anilor 80 ce mai ramasese din zonele 2 si 3 ale Bucurestiului, parfumul orasului ii este cit se poate de familiar. E drept, printre altele trebuie neaparat sa faci din cind in cind pietre la rinichi, ca sa intelegi cu adevarat prin ce se aseamana citeva dintre tramvaiele brailene cu cele ale vechii Capitale, dupa cum trebuie sa fii sensibil la farmecul discret al izului de mahala, pentru a aprecia cum se cuvine incremenirea unora dintre strazile centurilor care string in chingi centrul administrativ.

Ciudat insa, ca nici intr-un alt oras pe care l-am mai vazut eu, Braila este un muzeu industrial in aer liber. Ca si cum ramasitele socialismului industrial nu ar face decit sa se integreze peren unui profil tip al orasului, resturi ale altor profile de epoca se vadesc in ruinele magaziilor vechiului port de de pe vremea L.N.R. si a vedetelor torpiloare de Dunare. Alte tuse de culoare sunt date si de Fabrica de Ulei, in care si acum paremi-se se mai pastereaza urmele circuitelor masinilor  cu abur, alte trasaturi de penel sunt date si de strazile care coboara spre Cheul din aval, strazi carora nimeni pina acum nu le-a schimbat de aproape un secol geometria.

[dustweaver]

La pescuit (chipurile, ca pestii nu s-au lasat convinsi) :

[lattvia]

superb.observ ca u've got electric light,intradevar.

[dalV]

Subscriu. Pe frumoase tarâmuri ai ajuns.

[Croniamantal]

Mooréa, mon amour...

[dalV]

Apropo, am inteles ca la noi la mare, in anumite perioade si numai in partea din sud, vin la mal niste microorganisme bioluminiscente, astfel incat, daca inoti noaptea, parca ai fi inconjurat de un halou luminiscent.
 
A prins vreodata careva fenomenul ?

L-am prins eu, toamna trecută, la Mangalia. Pe atunci, nu ştiam ce mi se întâmplă. De abia acum, recitind mansarda, înţeleg.