Caz:e vorba despre o prietena

A fost odata ca niciodata ea si el, care se iubeau.Ea il iubea mai ales pt ca era una dintre cele 2 persoane in care avea incredere totala.El o iubea din motive mai putin cunoscute, posibil din cauza ca ea avea darul sa-l surprinda in general placut si era o fire calda, el avand nevoie de caldura compensatorie pt pierderea mamei.Pt multa vreme, totul a fost bine si relativ frumos, relativitatea datorandu-se in special factorilor perturbatori, respectiv lipsa banilor si faptul ca ei ii era frica sa nu asculte de parintii ei,care nu erau de acord cu relatia lor.La un penultim moment dat, ea hotaraste sa-l paraseasca,fiindca se saturase de certuri cu parintii, de lipsa banilor si fiindca el nu voia sa sa casatoreasca inca.In prealabil, il inseala si ii reproseaza toate problemele lor.In final, pleaca, gandindu-se ca a facut o tampenie si nu se intorce cand i se ofera ocazia, pt ca se gandeste ca a stricat deja tot.
Dupa aceea iesind in lume constata ca cel mai greu de gasit e increderea,fara ea dragostea nu prea..e si regreta major.Cativa ani mai tarziu,dragostea nu mai doare asa de rau dar e un sentiment obsedant ca i s-a oferit o sansa si a ratat-o in modul cel mai josnic posibil:tradare si frica de lupta.
Totusi, cum scapi de sentimentul de vinovatie,ca ai facut chestii ireparabile fara nici un motiv bun?Nu e de ajuns sa nu le mai repeti, pt ca cel mai probabil nu vei mai avea ocazia.Cum scapi de sentimentul ca ai facut rau cuiva bun,fara sa merite, fara sa aiba vreo vina, fara sa mai ai posibilitatea de a indrepta nimic.Dragostea n-o mai meriti,nu mai e, asta e suportabil.Dar cum faci sa nu te mai simti vinovat cand n-ai cum sa repari nimic din ce-ai facut?
Stiu ca nu e asa interesant, dar in caz ca cineva are vreo solutie care a dat rezultate in cazuri similare,astept cu interes.Daca nu, nu-i nimic, cel putin am zis.De prietena mea, desigur.