Autor Subiect: Daemon  (Citit de 411 ori)

Offline dalV

  • Administrator
  • Meşter
  • *****
  • Mesaje postate: 1.095
Daemon
« : Ianuarie 09, 2008, 07:09:03 »
Vă propun un nou şi înspăimântător joc.
Tocmai am cetit cărţile din seria His Dark Materials (alea dupe care s-a făcut filmu The Golden Compas). Nu poci să zic că au fost geniale, totuşi au fost mult mai bune ca Hari Potăr. O idee pe care am reţinut-o a fost aceea că fiecare om are un „daemon”, adică o parte din el care e de sex opus, şi are forma unui animal. (Nu e greu de ghicit cum i-a venit ideea, de la anima şi animus ale lui Jung). Un animal care umblă pe lângă el, toată viaţa. Toţi îl avem, dar nu îl vedem decât dacă învăţăm cum. Să atingi daemonul altcuiva este extrem de ruşinos şi nepoliticos, un atentat la pudoare. Ce animal e daemonul? Păi poate fi orice, în funcţie de tainele sufletului posesorului.

Acum, jocul e în felul următor. Să presupunem pentru o clipă că ar fi adevărat.Voi ce daemon aveţi? Scrieţi aici animalul. Dar, atenţie, odată ce l-aţi scris aici, el rămâne bătut în cuie toată veaţa, nu mai aveţi voie să vă răzgândiţi, aveţi dreptul la o singură încercare, după care daemonul pe care îl alegeţi rămâne al vostru pe viaţă, şi noi toţi o să-l ştim. Prin urmare, dacă vine unu şi face o glumă de genul „daemonul meu e o muscă de caca”, atunci muscă de caca va rămâne, tot restul vieţii.

Ei? Mai tare ca oracolele.
..o clipa de tacere. Asta e patria.

Offline dalV

  • Administrator
  • Meşter
  • *****
  • Mesaje postate: 1.095
Re: Daemon
« Răspuns #1 : Ianuarie 10, 2008, 04:35:28 »
Am uitat să vă spui. Al meu e un piţigoi (Parus major).  Ştiam de mult.
..o clipa de tacere. Asta e patria.