Psihiatrie (cu cartile pe fata) ?

[dalV]

Multumim. Din ce punct de vedere?

[kp]

Alabamesc vulcanian. De ce intrebi?

[ALABAMA]

Ca perspective. Atunci cand nu ai foarte multi specialisti in suflete in jurul tau ai tendinta de a crede ca viata nu e chiar atat de complicata. Eu unul eram convins (si inca sunt, oarecum ...) ca problemele reale - e drept,cat se poate de suparatoare - ale clientilor spitalelor de psihiatrie tin pur si simplu de eficienta lor ca oameni.Inclin sa cred (fireste,in calitate de profan) ca in afara cazurilor cu substrat fiziologic, unde, probabil, nu se poate face mare lucru, problema nebunului este o relatie serios deteriorata cu sine insusi.Or, daca asa stau lucrurile, imi imaginez ca rolul vraciului modern consta in principal in ai oferi imaginea unei minti in care diversele structuri functioneaza relativ bine impreuna. E un fel de a spune ca nebunia consta in lipsa de imaginatie.

In ceea ce priveste reactia societatii de a respinge tulburarile psihice - si e limpede ca o asemenea reactie este cat se poate de reala si de profunda - as sugera ca explicatia trebuie cautata (si) in faptul ca o foarte lunga perioada de timp acestea (tulburarile) au fost asociate cu amestecul divinitatii in treburile noastre pamantesti.

Ar fi cat se poate de interesant daca cineva competent ar incerca sa alature aceste 2 mari suprareactii: fata de religie si fata de nebunie. S-ar putea sa descopere ca, in mare, mecanismul este acelasi.

[dalV]

Ar fi cat se poate de interesant daca cineva competent ar incerca sa alature aceste 2 mari suprareactii: fata de religie si fata de nebunie.

Ei bine, Alabama, a existat un domn competent, C.G.Jung, care a facut asta, intr-un mod admirabil.

in afara cazurilor cu substrat fiziologic, unde, probabil, nu se poate face mare lucru, problema nebunului este o relatie serios deteriorata cu sine insusi

Nu cred ca putem face o clasificare de genul: tulburari psihice cu si fara substrat fiziologic. Desi, practic, nu se cunoaste substratul fiziologic (mai bine zis biologic) al niciuneia dintre tulburarile psihice, este o axioma ca el exista intotdeauna. Logica gödeliana: orice sistem trebuie sa se reduca la cel inferior lui: asa cum sociologia se poate reduce la psihologie, la fel si psihologia trebuie sa se poata reduce la biologie (care, la rândul ei, trebuie sa se poata reduce la fizica). Asta in nivelul nostru de realitate, si asta e cadrul intelectual in care lucram. Distanta dintre biologie si psihologie este insa necunoscuta si probabil nici nu va fi, in viitorul apropiat. Bateson, de ex, prefera chiar sa o priveasca ca pe o cutie neagra, interesându-se doar de cauze si efecte, nu si de ceea ce e intre acestea.

problema nebunului este o relatie serios deteriorata cu sine insusi.

Asta e o draguta metafora a "experientelor de alteritate si dedublare" care, dupa unii, stau la baza schizofreniei (nimeni nu stie ce sta la baza schizofreniei, si, in zilele noastre, modelele teoretice sunt chiar desuete, pacat.) Si nu numai, e chiar o metafora a disociatiei (care apare si in "isterie", si in tulburarea obsesiv compulsiva, etc.) Dar nu e vorba desigur despre o lipsa de imaginatie (nici macar metaforic), poate chiar din contra,  e vorba de o imaginatie autoritara, de nestapânit.
Zic si io. Multumesc C.P. pentru ca mi-a adus aminte de disociatie

[ALABAMA]

[Ei bine, Alabama, a existat un domn competent, C.G.Jung, care a facut asta, intr-un mod admirabil.
]

Sincer, nu sunt intru totul de acord cu tine.Din motive care nici mie nu imi sunt foarte limpezi,oricata admiratie as avea pentru Jung, scriitorul, nu pot sa nu il suspectez de o - hai sa-i spunem asa - histrionism.Nu ma indoiesc ca a avut un deosebit simt al umorului.Totusi, din cate stiu eu, opera lui Jung a atras in jurul ei o foarte frumoasa colectie de ciudati, paranormali, mediumi - si destul de putini oameni de stiinta. Ceea ce il plaseaza, oarecum, in randul artistilor.

In sfarsit, chiar si mie imi pare nitel ciudat ca am ajuns sa-l critic pe Jung. In mod normal sunt ceva mai retinut in aprecieri. Poate ca totusi ceva nu este chiar in regula cu comunicarea de acest tip (de ex. forumul si anonimatul participantilor).

Sunt convins ca ai avut ocazia sa-ti faci o imagine de profesionist in ceea ce priveste personalitatea celor care frecventeaza aceste intruniri. Ma intreb daca ti=i se par mai amuzanti decat ceilalti pe care (presupun) ii intalnesti dimineata. :-D [/quote]

[dalV]

E aceeasi confuzie care se face in jurul bietului Jung, acuzatia total eronata de misticism.
Si in jurul fizicii cuantice s-au adunat mormane de "mistici" care "gasesc" in ea dovezi la elucubratiile lor cosmogonice, metafizice, etc.
Si, in afara de Jung, cine a mai apropiat religia, mitologia, de psihologie? (Poate Eliade, dar tot sub influenta lui.) Jung a fost primul care a observat ca psihologia a trebuit sa astepte declinul religiei ca sa se nasca (de ce nu s-a nascut, de ex, in Grecia antica?).

[ALABAMA]

... acuzatia total eronata de misticism ...

Daca imi dai voie, misticismul nu este neaparat o infractiune decat daca cineva isi propune sa-i verifice eficienta terapeutica pe pielea altora.Ar fi amuzanta o reteta in care sa se prescrie pacientului doze de inconstient colectiv condimentate cu tot felul de arhetipuri.

In alta ordine de idei,am ajuns in mansarda ta cautand link.uri catre un personaj cu care nu stiu daca te-ai mai intalnit pana acum: Wilfred R. Bion.

In caz ca numele nu iti este strain, poate imi poti sugera unde gasesc mai multe informatii despre acest preacinstit domn.

[dalV]

In afara de faptul ca era psihanalist, nu stiu mai nimic. Trebuie sa fiu sincer: nu stiu aproape nimic despre psihoterapie. Pregatirea formala a rezidentului român de psihiatrie NU include NICI UN PIC de psihoterapie. Daca cineva vrea totusi sa o apuce pe una dintre aceste cai, trebuie sa o faca pe cont propriu, urmând formari indelungate (uneori 4-5 ani) intr-una dintre numeroasele scoli, recunoscute sau nu, de psihoterapie, platind bani grei si facând multe sacrificii materiale si personale. Pe care eu unul inca nu sunt gata sa le fac, si nu stiu daca voi fi vreodata.

Nu am decât lecturile mele. Am citit Jung cu o foarte mare placere, insa nu cunosc mai nimic despre metodele si practica psihologiei analitice (psihoterapia Jungiana). Asa ca pentru mine Jung e mai curând un scriitor si chiar un filozof, decât un psihoterapeut. M-a ajutat si in psihiatrie, pentru ca, privite prin prisma lui, simptomele din marile boli psihice capata un sens, nu sunt total absurde, cum sustineau psihiatrii clasici. Dar mai mult in interesele mele intelectuale decât in practica clinica.

Asa ca nu sunt competent sa vorbesc despre psihoterapii (least of all psihoanaliza). Pot doar sa-mi dau cu parerea, o parere profana.

[ALABAMA]

Sa inteleg ca intre psihiatrie si psihoterapie e si alta diferenta decat suma facturata clientului? Totusi, amandoua "ocupatiile" au cam acelasi scop, aceleasi mijloace si cam aceiasi pacienti. E si normal: de unde sa iei atatia nebuni cati specialisti exista?  :-D

[dalV]

Desigur ca psihiatria si psihoterapia nu se pot suprapune. In primul putini psihiatri sunt si psihoterapeuti, si invers. Psihoterapia este un mijloc terapeutic in psihiatrie, dar nu intotdeauna psihoterapia are acest scopt declarat terapeutic, adesea scolile de psihoterapie pretind ca scopul ultim este mult mai inalt si mai complet decât ameliorarea unei depresii.
Invers, psihiatria este extrem de vasta, are o tendinta la segregare mai mare decât medicina interna. Un psihiatru nu poate spera sa acopere eficient decât o mica portiune. Psihofarmacologia (uneori atât de dispretuita, din prejudecati populare sau din "extremism psihoterapeutic") este, contrar aparentelor, o stiinta uriasa, atât de complexa incât in tara asta exista doar o mâna de oameni care o pot practica la un nivel inalt.

Deci scopurile nu sunt tocmai aceleasi, iar mijloacele pot fi radical diferite. Mai ramâne sa spun ca nici clientii/pacientii nu sunt deloc aceiasi. Psihiatria are o baza hipocratica, ca principiu e datoare sa ajute orice om care are nevoie de ajutor (il cere, sau nevoia sa este indiscutabila si nu poate, prin natura tulburarii, sa il ceara), in timp ce psihoterapeutii nu inceteaza sa afirme ca se adreseaza doar unor elite.

[ALABAMA]

Chestia cu elitele e cu dus si intors.

Se spune ca Freud ar fi afirmat catre sfarsitul vietii lui ca 80% dintre congeneri ar fi, de fapt,niste rebuturi.Probabil ideea i-a venit ceva mai devreme insa nu a indraznit sa o exprime.Asa se explica probabil de ce a insistat ca medicul sa-si trieze pacientii in functie de banii pe care ii pot plati.

Mie, fiind economist, imi este la indemana sa judec oamenii dupa banii pe care ii au - nu fiindca ar fi un criteriu cu valoare absoluta ci fiindca nu exista unul mai bun. Oamenii care vin la mine au tot felul de probleme (cu fiscul,cu alti parteneri, etc.). Am observat ca cu cat solicit onorarii mai mari cu atat creste interesul real al omului pentru a-si rezolva problema. Invers,daca cineva se plange ca nu poate plati, trag concluzia ca de fapt nu doreste problema rezolvata, ca atare il trimit la plimbare - si probabil de cele mai multe ori nu gresesc.

Asta nu inseamna ca am de-a face cu elite.

Si da.mi voie sa.ti atrag atentia asupra unei ciudatenii care m.a frapat de mult timp: in ciuda parerii populare cum ca sanatatea e mai buna decat toate,am remarcat ca de multe ori problemele financiare ii capaciteaza pe oameni mult mai profund decat problemele legate de sanatate.

[dalV]

Pai, daca iti alegi ca unic criteriu banii, pentru dumneata, cei care au bani sunt elitele.
Daca incercam sa suprapunem relatia cerere-oferta peste cea nevoie-ajutor, ne impiedicam de tot felul de capcane, unele fatale. Dumneata esti economist, nu ai de facut suprapunerea asta, reduci lucrurile la prima relatie. (Desi sugerezi ca e posibil ca banii sa fie mai importanti decât sanatatea, nu te intereseaza lucrul asta prea mult, nu esti un filantrop)

[ALABAMA]

... Daca incercam sa suprapunem relatia cerere-oferta peste cea nevoie-ajutor, ne impiedicam de tot felul de capcane, unele fatale...

Freud,1912: "Punctele importante la inceputul relatiei analitice sunt hotararile legate de timp si de bani. [...] Aceasta hotarare ... pare la medic foarte aspra sau chiar nedemna de statutul lui. [...] Doar ca raspunsul meu este: nu merge altfel.

De fapt, cred ca discutia legata de bani se inscrie in cadrul unei probleme mai generale si pe care eu o consider fascinanta: ce anume ii intereseaza pe oameni? Raspunsul la intrebare nu este chiar un truism. In scurta mea experienta de viata am strans o colectie remarcabila de oameni care toata existenta lor par sa nu fi avut o alta preocupare decat sa arunce in aer ocaziile favorabile pe care destinul le-a scos in cale.

O povestioara.
Un tanar absolvent de facultate este repartizat prin anii 60 intr-o localitate miniera. Avand "origini sanatoase" si nefiind un tampit avanseaza rapid in ierarhia de partid si simultan la locul de munca. Se casatoreste cu o localnica instarita si dupa acest pas devine unul din liderii comunitatii. Acum incepe partea amuzanta a lucrurilor: acest om, care in decurs de 15 ani a realizat cam tot ce se putea la vremea respectiva, isi descopera o neobisnuita pasiune pentru ingerarea bauturilor alcoolice. In scurt timp,manifestand si aici pasiunea cu care le-a facut cam pe toate in viata,devine un alcoolic notoriu. Fireste,in jurul lui viata se degradeaza corespunzator noilor preocupari. Personajul nostru isi revine,se declara abstinent si reface ceea ce stricase. Scenariul se repeta aproape invariabil pana in decembrie.89 Pierzand locul pe care-l avea, omul este decis sa se adapteze noii situatii si o face foarte bine: eu l-am intalnit prima data prin '96 si avea reputatia unui profesionist desavarsit si un manager de succes. Se intoarce la alcool,insa de data asta lucrurile sunt ceva mai complicate: in mediul de piata nu mai este chiar atat de simplu sa carpesti o serie de gafe. Pe scurt: la 50 de ani este indepartat din firma, fiind de-a dreptul periculos,isi pierde locul de munca si sotia nu are altceva de facut decat sa ii cumpere un apartament si sa il viziteze cam la 2 saptamani pentru a se convinge ca mai este in viata.

Fiindu.mi un om apropiat si vand fata de el imense datorii morale am incercat sa discut cu el sa.mi spuna ce crede ca se intampla. Ei bine, tot ce poate sa faca in perioadele de abstinenta este sa ignore celelalte perioade, cele euforice, si sa se comporte ca si cum acestea ar lipsi din viata lui.

Ce i se poate spune unui asemenea om?

[kp]

nu prea mult. ii poti spune sa-l vada pe vlad pentru a decide daca tratamentul incepe cu prozac(depresie) sau cu valproat(bipolar). moralul nu are ce cauta in discutie, evident nu a functionat pana acum.

[kp]

reformuland: este oarecum aiurea sa spui ca omul a descoperit placerea paharului si ca-i face o deosebita placere sa-si distruga viata. aici ai posibilitatea sa fii pragmatic in approach si in loc sa spui ca e bucuria lui,  considera ca de fapt omul se trateaza singur pentru mood disorder. in loc sa cauti psihanalitic radacina raului, considera ca este cost-effective sa substitui un chimical care nu prea merge( alcoolul) cu altele dovedite ca merg. simplu, nu?

[ALABAMA]

Solutia e buna dar e aplicabila doar daca personajul nostru recunoaste ca are o problema cu alcoolul.

Oricum,fiindca tot veni vorba: as vrea o parere sincera a unui profesionist: vedeta asta numita PROZAC chiar are efect?

Promit sa nu mai spun la nimeni.

Si apoi: de ce ar incerca cineva sa scape cu metode atat de razboinice de depresie? Eu am o metoda infailibila: cand sunt prost dispus ma asez linistit intr.un colt si astept sa.mi treaca.

[kp]

Solutia e buna dar e aplicabila doar daca personajul nostru recunoaste ca are o problema cu alcoolul.

inca o data, problema lui nu e cu alcoolul, asta e problema voastra. problema lui e ca alcoolul nu merge, cu alte cuvinte ca nu ramane integrat in familie, societate si productie, daca vrei . Conteaza cum pui problema. Daca este un om inteligent, asa cum inteleg, este imposibil sa nu fi realizat pana acum ca ceva nu e in regula.Nu vrea sa fie aratat cu degetul, ca el ar fi de vina. Daca problema este pusa avandu-l pe el ca centrul discutiei si nu restul lumii, s-ar putea sa fie foarte receptiv si surprinzator de introspectiv.

Oricum,fiindca tot veni vorba: as vrea o parere sincera a unui profesionist: vedeta asta numita PROZAC chiar are efect?

evident ca are efect, pentru indicatia adecvata. de aia am spus ca trebuie sa-l vada pe vlad.

Promit sa nu mai spun la nimeni.

ba, dimpotriva, trebuie spus. nu numai profanilor, ci si medicilor. ai avea mai putine retete de xanax si mai multe de prozac. de aia spune vlad pe undeva ceva de psihofarmacologie.

Si apoi: de ce ar incerca cineva sa scape cu metode atat de razboinice de depresie? Eu am o metoda infailibila: cand sunt prost dispus ma asez linistit intr.un colt si astept sa-mi treaca.

pentru ca dumneata, cher ami, nu ai depresie majora. ai, pe alocuri, momente( ca toti oamenii normali) pe care le depasesti singur. nu toate starile depresive au nevoie de buline, uneori o muzica buna, o raza de soare sau un gest frumos( cum ar fi sa-ti spuna un economist ca te ajuta fara bani ;-) ) sunt suficiente sa-ti schimbe perspectiva. din pacate, o gramada de oameni au nevoie de buline si nu prea primesc.

[ALABAMA]

Ai fireste perfecta dreptate in ceea ce priveste normalitatea episoadelor mai cenusii: orice om,vorba lui Cioran, incearca din cand in cand nostalgia pentru primate si dezaprobarea ca evolutia nu s-a oprit acolo. Intrebarea este de ce unii oameni,care au probat ca pot fi extrem de eficienti perioade relativ lungi de timp,isi pierd in mod durabil interesul pe care pana atunci il manifestasera?

Totusi,majoritatea scopurilor pe care ni.i le propunem sunt rationale, matematice in sensul ca stim destul de bine de ce facem ceva anume, fie ca ne place, fie ca nu. Or, matematica este independenta de omul care o utilizeaza. 2+2=4 este valabil si pentru beat si pentru treaz si pentru psihiatrul cel bun si pentru ec. cel rau. )

Sa fie oare o dovada de aroganta - si anume sa incerci sa traiesti altcumva decat iti impune fizica, chimia, matematica?

[kp]

Este dovada de aroganta sa pretinzi ca ai tot timpul controlul, dupa cum este dovada de nesimtire sa pretinzi ca nu ai niciodata controlul( adica nu exista responsabilitate personala).

De aia nu e bine sa arunci toata vina pe alcoolic. Dar nici sa-l lasi fara pretentii de responsabilitate.

[dalV]

Alabama, kp ti-a raspuns mai bine decât as fi facut-o eu, cu fluoxetina si cu alcoolul. (Acest kp este intr-adevar un personaj remarcabil, mi-ar placea sa-l cunosc intr-o zi.)
Oricum, depresia si mai ales tulburarea bipolara (nu stiu de ce, dar mie imi suna mai mult a bipolaritate, desigur, sunt sanse foarte mari sa ma insel) uneori nu-si gasesc nici o cauza psihologica. Sau: niciodata nu isi gasesc o cauza psihologica certa. De fapt, nimeni nu cunoaste cauza reala a acestor lucruri, nici Freud, nici psihoneurobiologii, nimeni. Sunt mari enigme, e adevarat, cum fiecare dintre noi e o mare enigma si pentru noi insine, si nimeni dintre noi nu merita cu adevarat dispret sau ignoranta.
 Când insa o tulburare de genul asta se complica cu alcoolism, de la dipsomanie la consum continuu, un lucru e aproape sigur: antidepresivele, timostabilizatoarele, sau alte medicamente nu mai sunt suficiente, desi ramân necesare. Practic, e obligatoriu un tratament non-farmacologic de lunga durata, nu in spital evident, ci in viata de toate zilele. Poate sa fie vorba psihoterapii, de AA, alte programe de tot felul (in Vest, bisericile se ocupa mult de asta); se pare ca e mai important sa existe ceva, decât ce anume.


In rest, Alabama, nu prea inteleg exact parerea ta, si la ce se refera ea. Ar fi cumva ca totul in viata, orice relatie, trebuie sa se reduca la cerere si oferta, si la bani? Sa pricep si eu care e baza discutiei.

[kp]

Si mie imi suna a bipolar. Din pacate, vlad, domnul respectiv si-a pierdut cel mai important suport social( familia) si trebuie inceput undeva.

Acceptarea tratamentului i-ar putea redeschide o portita spre familie. Ar fi un semnal ca e dispus sa-si asume responsabilitati, chiar daca ar mai avea recidive. Niste psihoterapie cu toata familia nu ar strica deloc.

[kp]

Am observat ca cu cat solicit onorarii mai mari cu atat creste interesul real al omului pentru a-si rezolva problema. Invers,daca cineva se plange ca nu poate plati, trag concluzia ca de fapt nu doreste problema rezolvata, ca atare il trimit la plimbare - si probabil de cele mai multe ori nu gresesc.

Nu, inseamna pur si simplu ca nu-si permite sa arunce cu banii, si ca dandu-ti dumitale acei bani nu are garantia ca ar castiga mai multi bani. Simpla aritmetica.

Si da.mi voie sa.ti atrag atentia asupra unei ciudatenii care m.a frapat de mult timp: in ciuda parerii populare cum ca sanatatea e mai buna decat toate,am remarcat ca de multe ori problemele financiare ii capaciteaza pe oameni mult mai profund decat problemele legate de sanatate.

nu sunt sigur ca inteleg sensul cuvantului " capaciteaza" in acest context.  poti detalia?

[Heruvim]

ati devenit prea seriosi....
hai mai bine sa discutam pe marginea acestui text dificil....

Psihoterapie prin telefon:
Daca suferi de tulburare obsesivo-compulsiva apasa repetat tasta 1.
Daca esti co-dependent , roaga pe cineva sa apese tasta 2.
Daca ai personalitati multiple apasa 3, 4, 5 si 6.
Daca esti paranoic, nu e nevoie sa apesi vreo tasta. Deja stim cine esti; ramai pe fir, sa iti detectam telefonul.
Daca esti schizofrenic, asculta cu atentie, si o voce iti va spune ce tasta sa apesi.
Daca esti deprimat, nu conteaza ce tasta apesi. Oricum nu iti va raspunde nimeni.
Daca suferi de halucinatii, fii atent ca obiectul acela pe care il tii la ureche este viu si o sa te muste de ureche.

[mada]

Iaca aici o chestie nostima (http://www.astromagie.com/ce_sunt_farmecele.html):

Simptomele unei persoane care are farmece, vraji, deochi sau blesteme, sunt:
- o stare de nervozitate si profunde dureri de cap
- somn agitat, plin de cosmaruri
- stare de confuzie si deprimare
- caderea parului
- banii vin dar nu stau la dumneavoastra
- sunteti o persoana deosebita dar de mult timp fara partener de viata
- nimic nu va iese si aveti senzatia ca sunteti urmariti de ghinioane

Daca aveti cel putin doua simptome din cele descrise mai sus atunci puteti fi siguri ca aveti niste farmece pe care le-ati contactat pe parcursul vietii, intrand in conflict cu cineva sau le-ati mostenit de la parintii dumneavoastra sau de la ai partenerului de viata, deoarece se transmit pana la al saptelea neam, din generatie in generatie.

Criterii de diagnostic precise, nu gluma...    Si mai zicem noi ca babele astea pun diagnostice dupa ureche... 

Ia zi doftore, de ce boala sufera ei de fapt?

[dalV]

Păi există tulburări "culturale", cum e deochiul. Presupun că e un fel de sugestibilitate isteroidă, sau cam aşa ceva, nuş.

[dorinteodor]

forumisti/e,

cel mai simplu lucru pe lumea asta este sa definesti normalitatea. este normal orice om care este integrat in societate. prin asta am mutat definitia de la individ la societate.

intr-o societate de canibali esti normal daca vinezi si-ti mininci semenii. altfel esti anormal si esti eliminat din societate.

daca esti intr-o societate in care orice om are tendinta naturala sa ia o bomba si sa-si omoare dusmanii, din nou indivizii care fac asta astia sint normali.

dupa criteriile societatii noastre, ambele societati de mai sus sint anormale pentru ca nici canibalii si nici teroristii nu se pot integra in societatea noastra.

in societatea noastra, tendinta este respectul absolut pentru viata semenilor, respectul proprietatii, etc. cei care nu se incadreaza in aceste tendinte generale ajung la puscarie adica sint pedepsiti pentru ca nu se incadreaza in societate...

discutia insa parea sa vizeze pe cei cu probleme de functionare a creierului. criteriile se aplica si aici la fel. daca cineva nu se incadreaza, este eliminat din societate sau se autoelimina. daca face o crima, este eliminat din societate iar oamenii (psihiatrii) isi dau cu parerea daca  trebuie bagat la puscarie sau la ospiciu. discutia este prosteasca: cine a ucis odata o sa mai ucida deci trebuie eliminat definitiv din societate (modalitatea este neesentiala). psihiatri se dau in ceasul mortii sa afle daca au avut sau nu discernamint, bazat pe idea stupida ca daca a avut discernamint atunci exista sanse sa se corecteze prin pedeapsa puscariei. nici o speranta; cu sau fara discernamint, daca a ucis o sa mai ucida si asta e tot...

[lattvia]

cuuum?
e anormal sa fi canibal?

[Ciresar]

Ma scuzati ca va intrerup... De vreo 3 ore incoace sunt rezident psihiatrie...am facut oare o prostie cat mine de mare?...

[FataVerde]

Nu ma prea pricep dar iti zic: felicitari!

[mada]

Bravo Ciresar! Way 2 go!

[dalV]

RAHAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!

De abia acuma vaz. Vai de mine ce tare! Deci vom fi colegi, ciresar? La bucuresti?

[dalV]

Update: da domle, sunt coleg cu cireÅŸar.

[Athon]

Felicitari pentru colegialitatea cu "Ciresar", dalV

Mi-am luat din timpul putin sa citesc ambele pagini ale acestui subiect...
Ce pot sa spun, avand de a face mai mult sau mai putin sporadic cu pacienti
psihiatrici (evaluare a perfuziei cerebrale cu HMPAO (Ceretec)) este ca
nu e tocmai "cusher" sa definesti normalitatea. Eu as spune ca e mult mai indicat
sa te gandesti sa tratezi un pacient psihiatric in functie de acuzele sale subiective.
Cat timp nu are acuze, eu zic ca e ok si asta restituie sensul normalitatii ca relativa
la fiecare caz in parte.  Un plus ar fi integrarea sociala si capacitatea de a munci.
Am intalnit oameni cu comportare exemplara, foarte cooperanti, dar cu imagini
ale perfuziei cerebrale usor de sistematizat sub sintagma "varza cu carne"...
sau "Alien VII".
E mult mai usor pentru voi psihiatrii daca relativizati totul. Normalul este relativ
la individ si doar eventual daca normalul definit de acel individ contravine unor reguli
elementare de convietuire sociala e bine sa intervina justitia. Poti aici sa te gandesti
la cate contraexemple vrei, dar ele vor fi generate de constiinta sociala a celui care
le emite.

Au fost studii care declarau samanii schizofreni. Eu am o intuitie ca in comunitatile
in care s-au efectuat aceste studii, cei care le efectuau erau priviti ca usor "scrantiti",
asta eufemistic vorbind. Problema diferentelor culturale e uriasa si e posibil ca
datorita lenei mele sa nu fi auzit de solutii viabile.

Oare germanii, in momentul in care il aclamau drept lider pe Hitler, l-au considerat
"anormal"? E o cutie a Pandorei aici...

Atitudinea ta e inteleapta totusi. Refuzi sa pui etichete... astea in general poarta si
"sigiliul" celui care le-a pus. Sesizez faptul ca nu ai deschis personal topicul, din aceasta
cauza adresez aceleasi nelamuriri catre initiatorul/initiatoarea acestui subiect.

[dalV]

Athon, adevărul e ca de obicei pe la mijloc. Sigur că "normalul" e relativ şi extraordinar de variat. După cum e sigur că şamanii nu erau schizofrenici
Dar există şi stări fundamental patologice, iar schizofreniile sunt unele dintre ele. Nu mai contestă nimeni lucrul ăsta. (Cu excepţia câtorva perseverenţi din şcoala antipsihiatrică). Schizofrenia nu este o anormalitate pentru din cauza halucinaţiilor sau a ideilor delirante, ci din cauza sărăcirii progresive a vieţii celui afectat. Asta e adevărata problemă.
Sigur că trebuie să fim extraordinar de atenţi să nu trecem de graniţa aia, dincolo de care devenim răpitori de libertate, temnicieri. Dar ca să ajuţi un om, trebuie mai întâi să recunoşti problema, anormalitatea.

[Athon]

scuze de replica tarzie, dalV... lumea e in concediu pe sectie asa ca am ajuns sa centrez, sa dau cu capul si sa arbitrez singur...

te felicit daca ai convingeri asupra existentei ferme a unei patologii veritabile in teritoriul asta. Mie imi este greu sa sustin un substrat lezional.
Cel mult pare a fi o tulburare functionala... uneori maligna daca asa ceva este de conceput (am background destul de serios,
pentru un medicinist, in dinamica neliniara - si precedenta e o afirmatie in consecinta).
Oricum, in cariera, identificarea unor entitati patologice certe nu poate decat sa ajute.
Ele sunt punctul fix in jurul carora poate fi rasturnata lumea...

Nu stiu daca din cauza caldurii, imi tot vine in minte o plasmuire:
Un "chimist" prepara un leac din extract de unghii de soarece
si ochi de broasca pentru un popa. Leacul este efectiv,
dar afla inchizitia si ii aresteaza pe amandoi. Pe popa il ard pe rug
ca eretic, pe "chimist" ca vrajitor. Fiecare moare cu convingerea
ca e nevinovat... iar inchizitorul sef exulta ca a mai fript doi eretici,
slujbele ii suna bine la ureche... Povestea e citita mult mai tarziu
de un medic care se minuneaza in gand:" ce nebuni erau astia cu totii"...

Cat de relativa este esenta nebuniei la epoca. Si cat de relativa este
la cultura in cadrul careia subiectul este declarat nebun. Un aborigen
care vaneaza veverite in central park, e clar anormal pentru localnici
la fel cum un newyorkez care umbla in adidasi prin desertul australian
si nu e in stare sa dezgroape o radacina pentru a gasi viermi dulci e
anormal pentru aborigeni. Pur si simplu simt cum globalizarea
va aduce o redefinire a ceea ce este anormal in specialitatea ta
(dar ce stiu eu ).

Am scris la topicul asta pentru ca atunci cand mi-am ales specialitatea,
psihiatria era in primele trei optiuni. Totusi consultarile cu persoanele
apropiate, precum si potrivirea ca manusa aproape a specialitatii pe
care am ales-o m-au determinat sa ma indepartez de aceasta optiune.
Oricum, felicitari pentru alegerea facuta. Mie inca imi pare un domeniu
interesant si dinamic.

PS: Psihoterapia este un must-know pentru tine... Nu abandona ideea