Ganduri

[mada]

Ma gandeam la Biblie, la Facere. Si mi-am amintit cum Dumnezeu i-a blestemat pe oameni cu osteneala sa munceasca pt pacatul de a fi gustat din pomul cunostiintei binelui si raului.

Apoi mi-am amintit de un fragment de-al lui Cioran

"Oamenii muncesc in general prea mult pentru a mai putea fi ei insisi. Munca este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate. A munci din toate fortele numai pentru munca, a gasi o bucurie intr-un efort care nu duce decit la realizari irelevante, a concepe ca te poti realiza numai printr-o munca obiectiva si neincetata, iata ceea ce este revoltator si ininteligibil. Munca sustinuta si neincetata timpeste, trivializeaza si impersonalizeaza"



 :-)


Si ma gandeam ca asa este, dpdv Biblic, munca e un blestem.
Apoi ma gandeam ce circulara e chestia asta - omul dobandeste cunostiintele binelui si raului (chiar, oare nu le-o fi pierdut intre timp?) si este blestemat sa munceasca, dar (daca este adevarat ce-a spus Cioran), munca neincetata "timpeste, trivializeaza si impersonalizeaza", ceea ce il face sa nu se mai gandeasca la cunostiintele dobandite atunci.
Si apoi m-a dus gandul la ce spunea Vlad, ca tot ce s-a gandit, a fost gandit mai inainte.
Iar apoi m-am fortat sa ma opresc din aceasta alunecare, gandindu-ma ca am facut probabil destule pacate...

[noa]

Acum...m-am chinuit cu Cioran, acum cativa ani, la modul ca citeam jumatate de pagina in 2 ore(citeam, reciteam, rereciteam etc, fara a ma putea lauda la sfarsit ca am prins ideea). Dupa ce am constatat ca n-am ramas decat cu "creatia se naste din suferinta", m-am lasat de citit Cioran. Mi-am zis sa mai astept cativa ani, pana creierul meu ma va anunta ca a crescut si ca eu m-am maturizat. Inca astept...
  Legat de treaba cu munca, in principiu muncim pt bani. Acasa muncim ca sa ne simtim bine in spatiul in care habitam(sau ca sa nu ne bata barbatul ca n-are mancare sau nu-stiu-ce calcat; asta in cazurile nefericite, majoritare, din pacate).
  Eu prestez activitati care s-ar putea identifica, in oarecare masura, cu munca, pt ca nu pot sta degeaba. De cand in casa noastra a aparut un nou membru, anume computerul, s-a rezolvat problema: nu prea mai las mouse-ul sau tastatura.
  Incearca, insa, sa faci un sondaj de opinie si, cred, vei primi mai ales raspunsul"muncesc pt bani". Deci, dupa parerea mea, principala problema nu e munca in sine, ci banul.
  E?

[erika]

Mmm,eu nu sunt de parere ca munca este daunatoare atata vreme cat nu e in excess.cred mai degraba ca munca este ceva necesar tie dincolo de faptul ca aduce bani,pentru ca iti da un sens, iti aduce satisfactii, iti creaza un program.Mie mi se pare ca asa cum banii sunt necesari subzistentei, munca e necesara psihicului.
Eu cel putin ma simt mai rau cand nu fac nimic decat atunci cand sunt foarte ocupata.
Anybody else?

[noa]

imi place sa am de facut ceva ce imi place sa fac...cand am de facut ceva care "trebuie", m-apuc sa lucrez orice altceva. uite-asa! tare rau e ca, de cale mai multe ori, inainte de vreo treaba, apare cineva care zice:"TREBUIE!" si, in general, a un cineva caruia nu ii poti intoarce spatele, spunandu-i:"NU VREAU! FAC CE AM EU CHEF!".
incercati sa treceti peste lipsa de coerenta si peste faptul ca am intrat aici fara sa am cuvintele cu mine...

[dalV]

Da, munca e pedeapsa pe care o mosteniram de la Adam. Eu am avantajul de a avea un serviciu extrem de interesant, nu-l privesc ca pe o pedeapsa, dar când ajung acasa sunt golit de orice putere, parca nu mai am nimic in mine, trebuie sa zac vreo 2 ore urmate de niste mate (ceaiul, nu algebra) ca sa reinviu. Asa a fost lasat. Si, da, pe masura ce muncim, idealurile si visele noastre par sa se indeparteze, ca un miraj.
E o reamintire a faptului, pe care nu-l vedem cât suntem tineri, ca intre noi si visele noastre e o cantitate imensa de munca. De ravna. Exista riscul sa nu ajungem la capat, si nu putem conta pe noroc.

Si la batrânete ne dam seama ca, de fapt, visele dupa care am alergat au fost mereu cu noi, aproape, pas de pas.

[noa]

Am mostenit-o de la Adam...din vina Evei. Aici ne mutam pe terenul pacatului originar. Uneori, ma gandesc ca, intr-un fel, nu regret ca s-a produs acel pacat. Bine, nu stiu cum as fi trait fara sa am "curiozitatea de a cunoaste". Poate ca mi-ar fi fost bine, cam cum le e orbilor din nastere(in comparatie cu aceia care au orbit dupa ce au apucat sa stie ce inseamna sa te bucuri de culorile unei flori). Planetei si omenirii le-ar fi fost mult mai bine. Toate modificarile pe care le-am adus Naturii, in numele cunoasterii(legate in mod direct, dupa parerea mea, de munca) ne-au adus in acest punct, in care ploua atat de tare, incat cauzeaza Mansardei lui Vlad...

[Catalina]

eu am fost intotdeauna de acord cu ideea de a face ce imi place.....Aastfel..desi depun  foarte mult efort in ceea ce fac, o fac  cu pasiune....si   efortul nu mai este resimtit asa puternic......e ca si cum totul se iveste din tine........acum, in tipul liber abia imi dau seama ca m-a ajuns oboseala.......