Ma simt straniu

[dalV]

Afara e o luna aproape plina, e senin si canta greierii asurzitor.

Toata ziua m-am simtit ciudat. Foarte distrat, n-am putut sa fiu atent la nimic. In metrou am ascultat "De l'aube à midi sur la mer".  La serviciu, aceeasi senzatie deosebita in cap, incepând de la la ochi si cuprinzând fruntea, o senzatie mai degraba placuta, dar ciudata. N-am putut sa focalizez obiectele apropiate, ochii mi se fixau automat la distanta, la o mare distanta. Si de fiecare data când am inchis ochii, fie doar si pentru o clipire, am vazut inaintea mea Marea, transaparenta si linistitita, vapoarele (le auzeam sirenele), reflexiile unui soare jos...

Din când în când ma simt straniu. Dumneavoastra? Aveti astfel de zile?

[kp]

Numai cand am uitat sa iau Risperdalul. A fost fun, recunosc.

[dalV]

La noi a aparut un generic, Rispen, care e oribil. Pare sa nu aiba efect.

But seriously folks, depersonalizari, derealizari pot avea si oamenii perfect normali. Eu am avut, o singura data in viata, si o halucinatie. Cred ca am mai povestit-o pe uneva. Eram la Ateneu, acum cativa ani, ascultam ceva Prokofiev (am uitat ce, oricum ceva concertant), cand, deodata, pe deasupra orchetrei a inceput sa pluteasca o femeie intr-o rochie cu crinolina...Pt o fractiune de secunda, am acceptat-o ca fiind fireasca,  nu m-a mirat deloc, apoi brusc, mi-am dat seama cu spaima de enormitatea privelistii. Atunci a disparut brusc.

[dalV]

Mi s-a mai intâmplat in cel putin alte 2 ocazii sa ma simt straniu.
Anul trecut, ma intorceam de la un congres, din Iasi. Nu mai vazusem Iasiul, am profitat sa ma plimb pe rupte prin toate cotloanele (in dauna stiintei ), am fost fermecat. Dupa congres, am petrecut o noapte la un han, undeva in apropiere de bistrita, intr-un sat pierdut intre niste munti, cu niste oameni pe care de abia ii cunoscusem si cu niste sticle de vin bisericesc (mai multe...). Am intârziat mult la intoarcere, ne-a prins noaptea si mai avem mult pana la Bucuresti.
La un moment dat, a inceput sa apuna Luna. Era rosu-sângerie. In rest, cea mai neagra bezna, doar farurile masinii. Atunci s-a intâmplat. M-am simtit dintr-o data dizolvat, ca si când n-as mai fi existat cum exist acum, ci pulverizat deasupra omenirii, fragmentat, intr-o ploaie altruista...Inspaimantator, dar placut. Mi-a trecut cam intr-o ora.


Cel mai straniu m-am simtit insa in anul 5 de facultate, intreaga iarna. A fost un moment de cotitura in viata mea, desi inca n-o stiam. Dar o presimteam. Urma sa izbândesc in dragoste. Ma simteam ca un fel de superman, puteam prevedea viitorul apropiat, totul parea sa aiba un sens. Si chiar a avut, against all odds.

[Ciresar]

Ieri. Obisnuita delegatie bilunara catre Giurgiu. Ma trezesc, beau cafeaua, fac un dus in viteza si decid ca voi pleca mai devreme, cu un suspect chef de munca. Ma urc la volan, plec din parcare si o iau prin spatele blocului. NICIODATA nu o iau pe acolo. Conduceam ca si cum era firesc sa o iau pe acolo, si brusc realizez ca nu stiu pe unde sa o iau catre Giurgiu. M-am chinuit 2 minute sa imi amintesc pe unde o iau de obicei, si n-am reusit. Pur si simplu Giurgiu si drumul catre el s-au sters din mintea mea. Am luat-o pe undeva, nu mai conteaza pe unde, am ajuns la destinatie, dar spre seara, mergand inapoi catre casa, a revenit intrebarea :"Pe unde dracu o luam de obicei catre Giurgiu?"
Nereusind sa dezleg misterul, am condus ca in transa pana acasa, culmea, pe drumul meu OBISNUIT.
WTF was that???

[tess]

mie mi s-a intamplat sa simt asa doar cand am fost indragostita..totul avea sens si culoare, pasiune, avant..hmm..e un dar asa frumos pe care l-am primit de la natura, de-am putea numa sa fim mereu indragostiti..

[Ciresar]

Doamne fereste !! Eu chiar trebuie sa ajung de doua ori pe luna la Giurgiu !!!!  :lol:

[dalV]

Unii oameni chiar sunt tot timpul îndragostiti.

Ciresar, daca as numara datile când m-am ratacit complet, luând-o pe cu totul alte drumuri, nimerind, din cauza asta, în tot felul de povesti ciudate...Nu stiu exact, dar au fost multe.

[Croniamantal]

(Vlad, scuze, vrând sa te citez, am intrat in mesajul tau, de asta scrie ca a fost modificat de mine. Ma cam incurc pe forumul asta )

Si eu ma simt din când in când straniu din cauza marii. O buna parte din viata mea am petrecut-o pe mare. Uneori, in zile ploioase ca astea, sau poate in cele de iarna, simt ca se cutremura pamantul cu mine. Nu e cutremur, realizez, ci tangaj. Atunci, daca inchid ochii, vad inaintea mea Pacificul, cum il vedeam mereu in zilele in care paraseam porturile, ca un fel de repiratie uriasa si fericita. Nu mi-l imaginez, chiar il vad, e inaintea mea. Nu e nici halucinatie, halucinatia e un fals, in timp ce eu probabil ca sunt cu adevarat inca pe mare...

[Heruvim]

Am avut acum ceva vreme un preinfarct.
Mi se pare banal acum, dar in acel moment ma gandeam cit de stupid ar fi ca totul sa se termine asa,seara, in fata calculatorului.
Citeva zile dupa aceea lumea nu a mai fost la fel pentru mine. M-am tot gindit la cate as mai fi vrut sa fac dar nu am facut, ca cite ocazii am ratat, la cate lucruri am facut in graba fara sa imi dau interesul.

Din fericire a trecut si asta.

Vorba lui Murphy: Omul se impiedica deseori de Adevar, dar perseverent se ridica si merge mai departe.

[FataVerde]

Ma simt straniu.
Oriunde m-as afla, in mediul familiar (acasa, la serviciu) sau in medii neutre (in tramvai, in tren, in piata), ma simt straina.
Nu sunt simple flashuri, ma simt asa continuu. De o vreme incoace.
O fi grav?

[dalV]

Nu stiu. Mie mi s-a intamplat.

[clebs]

Si mie

[homefree]

Va invidiez. Mie nu. Ca sa ma pot detasa, trebuie sa ma gandesc mereu ca la un moment dat voi pleca, sa ma scot cu gandul de aici si sa traiesc numai in planurile mele, altfel ma simt zi de zi coplesita, chiar daca nu ma simt niciodata acasa; mi-e teama ca mizeria si neputinta sunt contagioase. Ma ingrozeste orasul asta.

[dalV]

Homefree, cu riscul de a cădea în platitudini, toată viaţa e când îngrozitoare, când frumoasă. Îţi dorim să-ţi găseşti oraşul. Ai vreo idee, cam care ar fi?

[danya]

Sunt zile si zile. Ieri par example , am fost fericita..> O fericirea stranie , ciudata, cumva parca pogorata asupra mea, turnata in cap ca o galeata cu apa . Incercam sa -mi dau seama de ce ma simt asa, ca indragostita nu ma simteam, copacii sau aomenii din jurul meu abia ii observam , nu era o fericire a lucrurilor marunte, a frunzelor care flutura si a soarelui zambitor. Aveam probleme, de rezolvat- gramada. Si totusi imi pareau toate undeva departe, fara sa ma atinga. A fost o zi de vis...in care am simtit ca plutesc cumva.

Acuma ca mi-am revenit- stau si ma intreb daca nu cumva am  vreo tumora ectopica ce secreta endorfine cand si cand?

[homefree]

N-am idee, Vlad, dar catam; timp si bani sa fie, ca chef e destul

[dalV]

Daca tot e vorba de diferente de sex, am uneori impresia ca voi, femeile, navigati mai usor si mai des pe canalele astea ascunse (ale fericirii).

[Heruvim]

Nu ma simt straniu....atit vroiam sa zic....